Inginerii de la Boeing nu au avut noroc în încercările lor de a intra pe piaţa avioanelor comerciale. Producţia aparatelor Model 307 Stratoliner şi Model 314 a fost întreruptă de izbugnirea celui de-al Doilea Război Mondial, apoi de disponibilitatea unui surplus de aeronave C-46, DC-3 şi DC-4 după încheierea războiului. Aeronava Model 377 Stratocruiser s-a bucurat însă de mare succes şi a ajuns să semnifice revoluţia transportului aerian după încheierea conflagraţiei mondiale.
Încă dinainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Boeing s-a gândit la dezvoltarea unui avion civil care să zboare la mare altitudine şi care să poarte numele ambiţios Model 307 Stratoliner, primul avion de linie presurizat din lume. El a evoluat având la bază bombardierl B-17 Flying Fortress, dar războiul a împiedicat exploatarea corespunzătoare a lui şi în scurt timp compania Boeing a fost complet angajată în fabricarea aparatului B-29 Superfortress.
 |
| B-29 Superfortress |
USAAF a acceptat proiectul şi, pe 23 ianuarie 1943, a fost făcută o comandă pentru trei prototipuri denumite XC-97; avionul a fost numit cu mândrie Stratofrighter.
Următoarele patru avioane YC-97, care au încorporat caracteristici de proiectare de la bombardierul B-50, inclusiv sistemul termic de dejivrare şi trenul de aterizare din bot cu sistem de orientare, au fost propulsate do noile motoare Pratt & Whitney R-4360 Wasp Major care dzvoltau 3.500CP. Aceste motoare au necesitat o gondolă mai zveltă decât cea a motorului R-3350, iar coada a fost înălţată, pentru a îmbunătaţi manevrabilitatea în cazul în care unul deintre motoarele exterioare se defecta.
Trei dintre aceste avioane au fost proiectate pentru transportul trupelor, ele putând primi la bord 134 de oameni; cel de-al patrulea, denumit YC-97B, a fost echipat cu 80 scaune de tipul celor de pe avioanele de linie, dar şi cu tot luxul aviaţiei civile pentru transportul personalului la un grad ridicat de confort. Acest exemplar a fost precursorul direct al aeronavei Stratocruiser, pentru care următorul fuselaj de linie de producţie a reprezentat prototipul.
Boeing şi-a anunţat intenţia de a construi o variantă civilă a avionului C-97 cu o săptămană înainte ca primul avioan XC-97 să zboare în noiembrie 1944. Încrederea companiei a fost justificată cînd Juan Trippe de la Pan Am a făcut o comandă de 20 de aeronave Stratocruiser, un an mai târziu.
Prototipul a zburat prima dată pe 8 iulie 1947, intrând în serviciu pentru Pan Am cu numele de Cliper Nightingale pe 24 octombrie 1949. În total vor fi vândute către liniile de transport civile 65 de avioane.
Având o distanţă maximă de zbor certificată de 4.425 Km, avionul Stratocruiser acoperea o distanţă mai mică decât aparatul Constellation, dar putea în schimb transporta în medie 86 de pasageri (şi până la 100 în variantele altor companii de linie) spre deosebire de media de 54 a lui "Connie". Primul dintre avioanele XC-97 a stabilit defapt un record impresionant la începutul lui ianuarie 1945, acoperind 3.738 Km între Seattle şi Washington în 6 ore şi 4 minute cu o sarcină utilă de 9.071Kg la bord. Presurizarea cabinei a făcut posibilă atingerea altitudinii de 9.144 m unde vânturile de vest predominante au permis aparatului să zboare cu o viteză medie de 453 Km /h.
Pan Am era gata să domine Atlanticul de Nord; compania deschisese rutele de zbor cu două avioane Constellation în ianuarie 1946 şi a achiziţionat şi aeronava Stratocruiser Mayflower (cea de-a noua livrată) pentru ruta New York-Londra pe 2 iunie 1949.
Alţi transportatori au urmat exemplul Pan American: 8 avioane Stratocruiser au fost comandate de compania American Overseas Airlines şi ele au devenit un supliment la flota Pan când Pan Am a cumpărat pe 25 septembrie 1950 firma AOA; 10 aeronave au fost comandate de Northwest, 7 de United şi iniţial 6 de BOAC.
Numărul de locuri varia foarte mult în funcţie de ruta pe care zbura şi serviciul prestat, începând de la minimum 20 de pasageri când erau utilizate cuşete pentru dormit până la maximum 100 de locuri. Bucătăria era în spate şi mai existau şi două lavoare în spatele cabinei de zbor.
Cabina de zbor la rândul ei era foarte populară printre echipajele care în mod normal erau formate den 2 piloţi, navigator, inginer de zborşi operator radio. Ea era neobişnuit de spaţioasă iar ferestrele ofereau o privelişte pe care nici un alt avion nu o oferea.
Combustibilul era transportat în aripi în rezervoare de cauciuc cu o capacitate totală de 28.864 litri, iar Pan Am a adăugat mai târziu rezervoare pentru încă 1.519 litri în secţiunile aripii exterioare. Avioanele cu aceste modificări au fost cunoscute ca Super Stratocruiser şi ele au fost proiectate pentru a garanta un zbor sigur non-stop pe rutele New York-Londra-Paris.
În ciuda popularităţii considerabile în rândul pasagerilor, avionul Stratocruiser nu avea un record fantastic în ceea ce priveşte fiabilitatea. În 10 ani de serviciu în prima linie, 6 aeronave au fost pierdute în accidente.
Probleme principale erau determinate de elice. Cele fabricate de Curtiss Electrics, specificate de doi dintre operatori, au pus puţine probleme, dar echipamentul standard era Hamilton, o structură foarte uşoară (şi în mod normal foarte eficientă) realizată din oţel forjat goală pe interior, dar care era predispusă cedării prin obosirea materialului. Avionul Stratocruiser punea o serie de probleme pilotului şi în timpul decolării şi aterizării când era încărcat la maximum. Organizmul american de certificare a insistat să se instaleze spoilere de portanţă fixe pe aripă între fuselaj şi motorul interior pentru a preveni ceea ce el descria ca o "pierdere secundară a portanţei". Din nefericire, acestea au produs şi o modificare foarte bruscă a vitezei de pierdere a portanţei. Un rezultat a fost acela că aterizările trebuiau făcute astfel încât roata de sub bot să atingă prima pista. În cele din urmă, după ce cantitatea de combustibil a fost redusă, performanţele erau excelente.
Multe avioane şi-au găsit sfârşitul la "cimitirul" de pe aeroportul Oakland, dar 27 dintre ele au început o nouă carieră ca aeronave Guppy şi Super Guppy în slujba companiei Aero Spacelines Inc.
| Boeing 377 Stratocruiser | |
|---|---|
 | |
| Pan Am Stratocruiser Clipper Seven Seas la Londra Heathrow , in septembrie 1954. | |
| Rol | Avion de pasageri |
| Producător | Boeing |
| Primul zbor | 8 iulie 1947 |
| Retras | 1963 |
| Starea | Retras |
| Utilizator principal | Pan Am |
| Numărul construit | 56 |
| Dezvoltat de | Boeing C-97 Stratofreighter |
| Variante | Însărcinată Guppy Super Guppy Mini Guppy |
Operatori
United States
- American Overseas Airlines
- Northwest Orient Airlines
- Pan American World Airways
- Transocean Air Lines
- United Airlines
Venezuela
- Rutas Aéreas Nacionales SA
Denmark 
Sweden 
Norway
- Scandinavian Airlines System (aircraft not delivered - passed to BOAC)
Caracteristici generale
- Capacitate: pana la 100 de pasageri pe puntea principală, plus 14 la puntea inferioară salon, scaune tipic pentru 63 sau 84 de pasageri sau 28 ancorate și cinci pasageri pe scaune.
- Lungime: 110 ft 4 in (33,63 m)
- Anvergura : 141 ft 3 în (43.05 m)
- Inaltime: 38 cm 3 la (11.66 m)
- Wing zona: 1769 ft ² (164.3 m²)
- Greutatea gol : 83,500 lb (37,876 kg)
- Max. greutatea la decolare : 148000 lb (67,133 kg)
- Motopropulsor : 4 × Pratt & Whitney R-4360-B6 Wasp majore 28 cilindri motoare radiale elice cu patru pale, 3.500 CP (2610 kW) fiecare
Performanță
- Viteza maxima : 375 mph (603 km / h)
- Viteza de croaziera : 301 mph (483 km / h)
- Gama de : 4.200 km (3.650 INM, 6,760 km)
- Plafonul de serviciu : 32.000 ft (9.800 m)
- Max croaziera: 340 mph (547 km / h)
sursa Wikipedia