Translate

miercuri, 16 mai 2012

Avionul English Electric Lightning

 
              Conceput într-o epocă în care viitorul avioanelor de interceptare pilotate era incert , Lightning a devenit un excelent aparat de interceptare care a asigurat apărarea insulelor britanice  timp de mai bine de un sfert de secol. Potenţialul său maxim ca avion de vânătoare nu a fost niciodată atins, dar performanţele ulterioare i-au asigurat un loc special în inimile piloţilor şi ale spectatorilor.

video

                Probabil cel mai cunoscut avion de vânătoare al RAF de după război, English Electric Lightning a fost iubit de piloţi şi admirat de public pentru performanţele sale extraordinare şi, poate, şi pentru imaginea sa plină de strălucire. La intrarea în serviciu, Lightning a marcat un pas important înainte pentru Royal  Air Force, iar escadrilele de avioane de vânătoare au trecut direct  de la aparatele Hawker Hunters mici, plicticoase, subsonice şi înarmate cu tunuri, la avioane Lightning argintii, înarmate cu rachete care atingeau viteze supersonice Mach 2.


                         Rolul avionului Lightning  a fost acela de a intercepta şi îndepărta
                                                  din insulele britanice  orice intrus inamic.           
           
               Un aspect foarte important era acela că avioanele Lightning avea un sistem de atac foarte sofisticat, care a permis piloţilor să direcţioneze aparatele în poziţii perfecte pentru lansarea rachetelor  aer-aer către inamic, prin sipla operaţiune de menţinere a unui punct de ghidare  în centrul ecranului radarului.
              În afară de rolul- cheie jucat în apărarea spaţiului  aerian al Marii Britanii, pentru o bună perioadă de timp pe durata  Războiului Rece, două escadrile de aparate Ligtning din dotarea RAF, detaşate în Germania Federală, au asigurat o forţă de interceptare  rapidă pentru menţinerea întegrităţii zonei nordice din această ţară. Escadrilele RAF Lightning  au protejat şi forţele britanice  din Cipru şi Singapore. Aparatele Lightning au beneficia de comenzi  importante pentru export, mai ales din partea Arabiei Saudite, obţinând comenzile la export de care Marea Britanie avea atâta nevoie şi ajutând compania producătoare (ABAC aşa cum se numea atunci) să devină un jucător important, în exportul de echipament militar.
               Conceput pentru rolul de apărare a unor obiective strict limitate împotriva  avioanelor de bombardament supersonice de mare înălţime care puteau ataca Marea Britanie , Lightning a fost mereu dezavantajat de limitele sale de proiectare . Limitări şi mai mari au fost impuse de sincronizarea programului de producţie. Aparatul Lightning a apărut la jumătatea anilor 1950 , o perioadă în care se anticipa ca multe modele de avioane de vânătoare pilotate de oameni  să fie înlocuite de rachete. Dezvoltarea avionului de vânătoare a fost finalizată numai pentru că proiectul era "mult prea avansat pentru a fi anulat" şi pentru că s-a acceptat fără entuziasm faptul că " în perioada de interimat" poate fi nevoie de un avion avansat de interceptare, pilotat de om. Previziunile  unanime erau că Lightning va avea numai o perioadă scurtă de operare, astfel că acesta nu a fost niciodată dezvoltat complet, iar limitările fundamentale ale apartatului nu au fost niciodată remediate corespunzător.


                   Chiar şi în anii 1970, când exista pericolul avioanelor care zburau la joasă înălţime, performanţele extraordinare ale aparatului Lightning, precum şi agilitatea sa, l-au făcut un oponent demn de luat în seamă, în pofida razei de acţiune foarte limitate, a duratei de zbor reduse şi a armamentului din dotare. Echipamentele sofisticate montate în cabina avionului au facut ca numai cei mai buni piloţi să fie aleşi să zboare în escadrilele de Lightning; de aceea, acestea au rămas o forţă de elită până la scoaterea definitivă din serviciu , în 1988.
                   În prezent, Lightning este considerat unul dintre cele mai bune avioane din toate timpurile, singurul avion britanic de vânătoare care a atins viteza Mach 2, proiectat şi produs în întregime în Marea Britanie

English Electric Lightning
Lightning  
Rol Interceptor
 Produs în

Regatul Unit
Producător English Electric
British Aircraft Corporation
Primul zbor 04 august 1954 (P.1A)
04 aprilie 1957
Introducere Decembrie 1959
 Retras 1988 (RAF)
Utilizatori primari Royal Air Force
Kuweit Air Force
Arabia Royal Air Force
Numărul    construit 337 (inclusiv prototipuri)

Caracteristici generale

 
  • Echipaj: 1
  • Lungime: 55 ft 3 în  (16,8 m)
  • Anvergura : 34 ft 10  (10,6 m)
  • Înălţime: 19 ft 7, (5.97 m)
  • Wing zona: 474.5 ft  (44.08 m²)
  • Greutate gol : 31,068 lb (14,092 kg)
  • Max. greutate la decolare : 45,750 lb (20,752 kg)
  • Motopropulsor : 2 × Rolls-Royce Avon 301R  turboreactoarele
    • Împingere uscat: 12,530 livre (55.74 kN) fiecare
    • Tracţiunea cu postcombustie : 16.000 livre  (71.17 kN) fiecare
Performanţă
  • Viteza maximă : Mach 2.0 (1,300 mph, 2100 kilometri pe oră), la 36000 ft 700 KIAS la altitudini mai joase
  • Gama : 850 mi  (1,370 km), raza de interceptare Supersonic: 155 mi  (250 km)
  • Gama bac : 920 mile (800 NM ,  1,660 km) 1270 mile (1.100 Nm, 2,040 km), cu tancuri de feribot
  • Plafon de serviciu : 54000 ft (16000 m), plafonul zoom> 70000 ft
  • Rata de urcare : 20.000 ft / min  (100 m / s)
  • Wing de încărcare : 76 lb / ft ²  (370 kg / m²)
  • Tracţiune / greutate : 0,78
Armament
  • Guns: 2 × 30 mm (1.18 in) tunuri Aden
  • Hardpoints : 2 ×arachete aer-aer montate sub fuzelaj,  
    • Rachete: 2 De Havilland Firestreak sau 2 × Hawker Siddeley Red Top 
     
       Sursa Wikipedia

vineri, 4 mai 2012

Mitsubishi A6M Reisen "Zeke"


            Avionul Zero a dominat primii ani ai luptelor din Pacific. Cu agilitatea sa superbă şi autonomia de zbor excepţională, el a asigurat forţelor navale japoneze o superioritate aeriană aproape garantată . Începând cu anul 1943, sorţii s-au întors împotriva lui Zero, odatâ cu intrarea în luptă a avioanelor de vânătoare Aliate mult mai performante.

                         video    
           Mitsubishi A6M este probabil mai cunoscut în rândul maselor ca Zero sau Zero-Sen. A6M este universal cunoscut drept Zero, denumirea dată tipului şi clasei sale de Marina Militara Japoneză, Avion de Vânătoare Ambarcat Tip 0 (Rei shiki Kanjō sentōki), preluat din ultima cifră a anului Imperial 2600 (1940), anul în care a intrat în serviciu. În Japonia se foloseau neoficial şi denumirile Rei-sen și Zero-sen; piloții japonezi foloseau cel mai frecvent denumirea Zero-sen. Restul denumirii oficiale A6M reprezenta tipul bazei utilizate, portavioanele (de aici litera "A"), "6" pentru că era al șaselea model construit pentru Marina Militară Imperială şi "M" de la numele companiei constructoare, Mitsubishi.
            Numele de cod oficial utilizat de Aliați era Zeke, în buna tradiție de a da nume masculine avioanelor, nume feminine bombelor, nume de păsări transportoarelor aeriene de trupe şi denumiri de arbori avioanelor de antrenament. Zeke a facut parte din primul lot de nume provinciale stabilite de căpitanul Frank T. McCoy din Tennessee, care şi-a dorit denumiri scurte, ușor de reținut şi distinctive. Când s-a introdus codul Aliaților pentru avioanele de vânătoare japoneze în 1942, prima sa alegere a fost Zeke pentru Zero. Mai târziu, alte doua variante ale avionului au primit (nu imediat) propriile nume de cod: A6M2-N - versiunea hidroavion a lui Zero - era numit Rufe iar varianta A6M3-32 a primit inițial codul Hap. La obiecțiile generalului "Hap" Arnold, comandantul USAAF, numele a fost schimbat în Hamp.
           Zero este amintit ca unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi nu a fost niciodată aparatul invincibil şi lipsit de neajunsuri ce a dominat forţele aeriene Aliate în primii ani de confruntări.
          A6M  era cu siguranţă rapid şi extrem de agil când a intrat în serviciu, iar aceste atribute categorice au fost obţinute deşi avea un motor cu o putere relativ redusă. Proiectanţii lui Zero au făcut totul posibil pentru a reduce masa, iar aceasta a însemnat folosirea unei structuri atât de uşoare încât o făcea vulnerabilă chiar şi la armamentul inamic. Avionul avea un blindaj redus şi o capacitate restrânsă de a rezista în cazul unei lovituri.

Mitsubishi A6M
            Cât timp a luptat împotriva piloţilor chinezi slab pregătiţi şi a voluntarilor fără experienţă care zburau pe avioanele de vânătoare inferioare, de tipul Polikarpov  I-15  şi I-16, Zero a fost aproape invincibil. Chiar  şi în primii ani ai  celui de-al Doilea Război Mondial, când folclorul spunea că Zero ar fi fost "invulnerabil" un număr mic de aparate au fost doborâte de avioanele Aliate  "inferioare", inclusiv de Hawker Hurricane, de mult discreditatul Brewter Buffalo şi chiar şi de puţin manevrabilul bombardier Bristol Blenheim. Opt avioane Zero au fost doborâte în timpul atacului de la Pearl Harbor . În general, Zero s-a bucurat de un grad mare de superioritate în comparaţie cu avioanele Aliate în primii ani de lupte şi acest lucru a fost reflectat  de raportul foarte mare de victorii /pierderi . Zero şi-a câştigat reputaţia în aceste prime confruntări, iar această imagine de superioritate  de început  a fost atât de mare  încât ea durat şi după ce avionul  şi-a pierdut defapt poziţia. Zero nu a fost  niciodată capabil să depăşească Grumman F4F Wildcat,  al cărui armament greu şi construcţie robustă compnsau performanţele şi agilitatea uşor inferioare. Avioanele de vânătoare aliate  au câştigat în greutate (ca şi Zero  de altfel), dar motoarele modernizate au compnsat, aducând o îmbunătăţire considerabilă a performanţelor  şi agilitaţii.


      Zero a fost depăşit şi, în scurt timp surclasat de aproape toţi competitorii. Astfel că împotriva avioanelor F4U Corsair şi Spitfire, Zero a rămas superior numai în ceea ce priveşte virajele iar faţă de Grumman  F6F Hellcat chiar şi acest avantaj a fost mult redus  la viteze mai mari. Superioritatea aparatului Hellcat faţă de Zero a fost clar demonstrată în timpul luptelor din Marea Filipinelor şi Golful Leyte din 1944.
       Până la sfârşitul războiului, masa avionului Zero crescuse în urma îmbunătăţirilor esenţiale care încercau să remedieze o serie de slăbiciuni ale proiectului iniţial. Dezvoltarea motorului fusese înceată, iar performanţele se îmbunătăţiseră foarte puţin între prima şi ultimele variante de avion. De fapt, principala variantă de la sfârşitul conflictului, A6M5, era defapt mai înceată decât A6M2, dar avea o viteză de urcare puţin mai bună. Această slăbiciune era bine cunoscută chiar şi de proiectanţii lui Zero.Înlocuirile pentru Zero începuseră chiar din 1940, dar prototipurile avioanelor mult mai avansate, J2M Reisen şi A7M Reppu , au avut nevoie de mulţi ani pentru a apărea , iar atunci când au apărut, s-au dovedit dezamăgitoare. Astfel Zero a fost nevoit să lupte chiar şi după ce ar fi trebuit de mult să fie înlocuit. Capacitatea sa de luptă , în faţa unei opoziţii care avea o superioritate crescută, constituie o recunoaştere a versatilităţii şi adaptabilităţii avionului. Avionul a rămas în producţie de masă până la sfârşitul războiului şi în total, au fost construite 10.449 de exemplare, devenind astfel cel mai numeros avion de vânătoare japonez din timpul războiului.  Până la sfârşitul conflagraţiei, Zero a devenit complet depăşit , fiind potrivit numai pentru ultima mişcare disperată a Imperiului Japonez-ofensiva kamikaze. În prezent,  Zero este purtat în amintire pentru succesele sale de început şi a intrat în istorie ca unul dintre avioanele de vânătoare clasice din timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
                                                       
Mitsubishi A6M

A6M3 Zero N712Z 1.jpg
Mitsubishi Zero
Designer Jiro Horikoshi
Tip Avion de vânătoare ambarcat
Țară de origine Japonia
Fabricant Mitsubishi
Primul zbor 1 aprilie 1939
Intrudus iulie 1940
Retras 1945
Fabricate 10.939
Echipaj 1
Lungime 9,06 m
Lungimea aripilor 12 m
Greutate 1.680 kg
2.410 încărcat
Viteză maximă 533 km/h
Rază de acțiune 3.105 km
Armament *2 x 7,7 mm mitraliere tip 97 cu 500 role muniție fiecare
*2 x 20 mm tunuri tip 99 amplasate în aripi cu 60 role fiecare
*2 x 60 kg bombe sau
*1 x 250 kg explozibil pentru atacuri kamikaze
Variante Nakajima A6M2-N

         

                               Operatori

Operatori primari
Japonia Japonia
  • Serviciul Aeronaval al Marinei Imperiale Japoneze
Drapelul Thailanda Thailanda
  • Forțele Regale Aeriene Thailandeze
Operatori secundari.
Avioane capturate, testate și utilizate în timpul sau după cel de-al Doilea Război Mondial
Republica Chineză Republica Chineză
  • Forțele Aeriene ale Republicii China
Franţa Franța
  • Armée de l'Air
Indonezia Indonezia
  • Forțele Aeriene Indoneziene
Regatul Unit Regatul Unit
  • Royal Air Force
Statele Unite ale Americii Statele Unite
  • United States Army Air Forces

                       Specificații tehnice

 

Caracteristici generale
  • echipaj - 1
  • amplitudinea aripilor - 12 m
  • înălțime - 3,05 m
  • aria de bază - 22.44 m²
  • greutate gol - 1.680 kg
  • greutate încărcat - 2.410 kg
  • raport aspect - 6:4
  • motoare - 1× Nakajima Sakae 12, motor radial, 709 kW (950 cp)
Performanțe
  • viteză maximă de bază - 533 km/h
  • altitudinea optimă pentru viteza maximă - 4.550 m
  • viteza maximă atinsă vreodată - 660 km/h
  • rata de ascensiune - 15,7 m/s
  • rază de acțiune - 3.105 km
  • raport de încărcare - 107,4 kg/m²
  • raport putere/masă=294 W/kg
Armament
  • bombe
    • 2× 60 kg sau
    • 1× 250 kg pentru atacuri kamikaze
  • arme
    • 2× 7,7 mm mitraliere Tip 97 în carcasa motorului, cu 500 benzi de muniție per armă.
    • 2× 20 mm tunuri Tip 99 în aripi, cu 60 benzi per armă.