Avionul Saab 37 Viggen "Ciocanul lui Thor"

Saab Draken

Viggen , avionul suedez cu aripă dublă-delta, a fost fară discuţie primul aparat de luptă multirol din Europa. Dezvoltat aproape în întregime pe plan local, el a servit în misiuni de atac, interceptare, atac maritim şi recunoaştere şi a îndeplinit misiuni provocatoare în timpul Războiului Rece.  Reflectând dorinţa Suediei de a nu se implica în alianţe, chiar şi având în faţă costurile enorme presupuse de proiectarea unui avion indigen, Saab Viggen a fost produs ca succesor al revoluţionarului Saab Draken şi a rămas în serviciul din prima linie până la sfârşitul lui 2005. 

Programele de proiectare au început pentru prima dată 1952, când au fost studiate mai multe proiecte de avion de atac. Svenka Flygapnet( Forţele Aeriene Suedeze sau Fv) doreau un avion care să înlocuiască  aparatul Saab 32 Lansen în misiunile de atac şi, la o dată ulterioară şi pe Saab 35 Draken în cele de interceptare.

 SF 37 a fost o variantă dedicată de recunoaştere multisenzor de uscat, care în mod normal nu avea nici un fel de capabilităţi ofensive. Acest exemplar a fost alocat Formatiunii F21.  

Cerinţa menţiona un avion capabil să atingă  viteze supersonice la joasă altitudine  şi 2 Mach la înălţimr, dar să fie şi capabil să decoleze şi să aterizeze pe o distanţă de 500m. Era necesar să opereze de pe sistemul defensiv integrat suedez  STRIL.60 şi de pe pistele ce corespundeau conceptului de piste de aterizare dispersate BASE 90, care erau defapt tronsoane de drum 800 x 9 m. 
                        
Motorul JT8
Noul avion a fost botezat Fpl 37 şi primul lucru asupra căruia s-a luat o hotărâre a fost motorizarea. După ce au fost studiate mai multe opţiuni posibile , a fost aleasa , din motive de fiabilitate notorizarea Pratt & Whitnei JT8D-22 care dezvolta 65,7 KN, aceasta fiind proiectată pentru avionul de liine Being 727.
Cerintţele solicitante  legate de performanţele de decolare pe pistă scurtă au dus la apariţia unor solutii inovatoare. Pe primul loc este  folosirea unor dispotive canard dotate cu flapsuri şi a aripi în delta, configuraţie folosită pentru prima data de Saab.



Caracteristici generale 

• Echipaj: unul
• Lungime: 16.4 m (53 ft 9)
• Anvergura : 10,6 m (34 ft 9)
• Înălţime: 5,9 m (19 ft 4 in)
• Zona aripilor: 46 mp (500 ft ²)
• Greutate gol : 9,500 kg (21,000 lb)
• Greutate încărcat: AJ 16,000 kg; JA 17,000 kg (35,273 lb AJ; JA 37,478 lb  ) 
• Greutatea la decolare : 20,000 kg (44,000 lb)
• Motopropulsor: 1 × Volvo RM8B postcombustie turbopropulsoare , 72.1 kN / 125.0 kN cu postcombustie (16200 livre uscată, 28,110 livre cu postcombustie)

Performanţă

• Viteza maximă : Mach 2.,  2,231 kilomtru pe oră (1,386 mph) la 11000 m (1,386 mph la 36,100 ft (11003 m)
• Plafonul de zbor : 18000 m (59100 ft)
• Vitezade de urcare : 12200 m / min (40026 ft / min  )

Avionul Junkers JU 87 Stuka

Junkers JU 87 Stuka văzut in forma sa originală

Puţine avioane au provocat o teroare atât de mare,atât trupelor regulate cât şi asupra populaţiei civile, ca mult-urâtul bombardier în picaj Junkers JU 87 . Cunoscut de cei mai multi drept Stuka (din germană Sturzkampfflugzeug = bombardier în picaj),

Acest avion, spre deosebire de bombardierele obișnuite ale timpului respectiv, putea să intre în picaj controlat, având astfel ținta mereu în vizor și trimițând bombele cu o precizie mult mai mare decât ar fi făcut-o oricare alt bombardier clasic.

S-a observat că, pe lângă efectul devastator care îl produceau bombele, sunetul avionului în picaj producea un efect de teroroare psihologică asupra liniilor inamice. Ulterior aceste aparate au fost dotate cu sirene pentru a spori efectul. Toate aceste capabilități au fost observate de Ernst Udet, unul dintre cei mai mari eroi aeronautici ai primului război mondial. Acesta însă a supraestimat capacitățile avionului impunând ca toate bombardierele care urmau să fie construite să aibă această posibilitate de a intra în picaj (punând astfel capăt unor modele promițătoare precum bomardierele grele Heinkel He 177).

     Tehnica bombardamentului în picaj a fost familiară în Primul Război Mondial dar pâna în anii 1920 nu a fost proiectat special niciun avion pentru astfel de misiuni.Unul dintre primele a fost  Junkers K 47,  din care două aparate au zburat în 1928 propulsate de motoare Jupiter şi alte 12 bucăţi (echipate cu motoare Prat &Whitney Hornet)

Junkers K4

au fost vândute mai târziu în China.  Au fost desfăşurate cercetări extinse asupra aparatelor  K-47 şi s-a abservat că um picaj de 900 de m este cel mai precis, deşi o astfel de manevră necesită un avion puternic şi un pilot hotărât, precum şi existenţa uni indicator care să arate unghil de picaj. În acest moment, mulţi dintre cei care mai târziu aveau să ajungă comandanţi Luftwaffe în timpul regimului lui Hitler erau convinşi de importanţa unui bombardier în picaj ca armă centrală în cadrul forţelor aeriene dedicate sustinerii trupelor terestre. Când în 1933 au fost facute planurile pentru un nou aparat de luptă  pentru Luftwaffe, nevoia imediată a fost acoperită de un avion biplan, Henschel Hs 123, în timp ce Junkers a continuat să lucreze  pentru a definitiva proiectul Stuka. Primele zboruri ale modelului au fost înregistrate în 1935, iar câteva Ju 87A-ls și Ju 87B-ls au fost folosite de Legiunea Condor în Spania în 1938, 1939       

 În lupta
Avioanele Stuka au fost văzute pentru prima dată în luptă în cadrul  Legion Condor din Spania, unde modelul s-a dovedit extrem de eficient. În pofida debutuli remarcabil  în luptă a avionului Stuka, Junkers a continuat să rafineze şi să îmbunătăţească proiectul. O adăugare notabilă au reprezentat-o sirenele denumite "Trompetele din Jericho", montate pe trenul de aterizare. În momentul în care avionul intra în picaj, curentul de aer care trecea prin sirene provoca un sunet foarte puternic care amplifica teroarea celor aflati lângă ţinte.

La jumătatea lui 1933 producţia de Stuka a atins 60 de avioane pe lună modelele B care au fost repede văzute în luptă în timpul războiului fulger pornit de Hitler în Europa. Avioanele Stuka au zburat prima dată în misiuni de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial când trei aeronave B-1 au decolat  pe 1 septembrie 1939 pentru a ataca podul Dirschau  de peste râul Vistula, cu 11 minute înaine ca naziştii  să declare război  Poloniei. Mai târziu aparatele Stuka şi-au dovedit eficienţa în  mod egal în campania împotriva Poloniei scufundând  toate vesele  de luptă poloneze, cu excepţia a două dintre ele, şi atacând numeroase trupe concentrate.

Provocând un dezastru în Europa în primul an de luptă  din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ân confruntîrile de deasupra Angliei avioanele Stuka au suferit numeroase înfângeri deoarece erau inacceptabil de grele. La apogeul Bătăliei pentru Anglia  din 13 până la 18 august 1940, aparatele Sptfire şi Huricane aparţinând R.A..F  au doborât 41 de avioane Stuka, aceasta având ca rezultat retragerea lor din misiunile de bombardament asupra ţintelor britanice.Avionul Stuka  afost proiectat  având la bază  ideea  de a avea escortă asigurată de aparatele de vânătoare BF 109 şi BF110 şi,în aceste condiţii, şi-a demonstrat eficienţa devastatoare.. Cu toate acestea , incapacitatea Luftwaffe de a obţine superioritatea aeriană deasupra insulelor britanice a determinat pierderi mari din partea unităţilor  de Stuka.

 CONCLUZIE

În concluzie putem spune despre aceste avioane că au fost pentru cel de-al II-lea Război Mondial ce au fost A-10-urile Warthog  pentru războiul din Irak şi Afganistan, o armă minune care a schimbat poate cursul războiului iar dacă nu, o putem numi măcar prima armă de teroare.