Aeronava A-50 îşi datorează existenţa nevoii de a înlocui avionul Tu-126 "Moss" care desfăşura misiuni cu sistemul de control şi avertizare aeropurtat-AWACS (Airborne Warning And Control Sistem). Când avionul Ilyushin Il-76 şi-a făcut apariţia, el a fost repede identificat ca o bază excelentă pentru noua platformă AWACS , oferind o viteză, sarcină utilă şi distanţă maximă de zbor impresionante.
Lucrul la un succesor pentru avionul Tu-126 a început în primele luni ale anului 1969, iar rezultatul a fost aeronava A-50. Denumirea "non-Ilyushin" a avionului A-50 este folosită deoarece aparatul reprezintă un efort comun al biroului de proiectare Beriev şi a fabricii de producţie Tagnrog 86 (botezată după Gheorgiy Dimitrov),m care a montat echipamente electronice pentru acest tip de misiune.
 |
| Tu-126 |
Principala caracteristică de recunoaştere a avionului A-50 este, bineînţeles rotodomul "farfurie" cu diametrul de 10,8 nm folosit la radarul Shmel, el fiind montat prin intermediul a doi piloni imediat în spatele bordului de fugă a aripii. În afară de antena rotundă , aeronava A-50 este împânzită de diferite alte antene. Patru antene pentru comtramăsuri electrinice sunt adăpostite în carenaje în formă de lacrimă aflate în faţa şi în spatele lateralelor fuselajului , iar un carenaj dielectric de mari dimensiuni poziţionat în faţa aripilor acoperă sistemele de comunicaţie prin satelit şi antenelor de navigaţie. Numeroase antene lamelare se află localizate dorsal şi ventral, pe fuselajul frontalşi în faţa trapei de încărcare, iar două antene mari lamelare se află în spatele trenului de aterizare sub bot.
Ca şi în cazul predecesourului său, avionul Tu-126 şi aeronava A-50 are capacitatea de a fi realimentată în zbor- cel putin în teorie.O sondă telescopică de realimentare se afla în faţa geamului cabinei de zbor, dar testele în zbor au arştat că realimentare în aer a acestui aparat este practicimposibilă: rotodomul este lovit de turbulemţe provocate de avionul cisternă, provocând oscilaţii foarte puternice. Totuşi, folosind numai cantitatea internă de combustibil, avionul A-50 are o distanţă maximă de zbor de 100Km de la bază, iar greutatea maximă la decolare este de 190 de tone.
În afară de elementul de identificare evident, reprezentat de radomul rotund , aeronava A-50 "Mainstay" diferă de celelalte variante de avioane Il-76 şi prin priza de atmisie mare poziţionată la baza derivei. Această priză de admisie asigură aerul pentru răcirea principalelor sisteme electrice de la bord. Interesant este faptul că priza nu se întâlneşte la variantele chinezeşti KJ-2000 sau indiene A-50l.
Zborul inaugural
Un prim prototip A-50 a efectuat zborul inaugural la Taganrog pe 19 decembrie 1978. În totalitate trei prototipuri au fost implicate în programul de testare, între ele existând difereţe de detaliu.
Livrările către Forţele Aeriene Sovietice de Apărare (denumite prescurtat PVO- Protivo-Vozdushnaya Oborona) au început în 1985. Iniţial, aeronavele A+50 au fost operate de la baza Siauliai din Lituania, care anterior fusese sediul avioanelor Tu-126. Cu toate acestea, în scurt timp, baza a trebuit să fie abandonată din motive politice, aşa că aeronavele "Mainstay" s-au mutat la nord de Beryozovka, în Peninsula Kola- o mutare ce nu a fost agreată de echipaje. Primii trei ani de serviciu au fost mai mult o perioadă de evaluare, iar zborurile s-au concentrat deasupra teritoriului sovietic. Prima dată când un avion de luptă occidental a intrat în contact cu aeronava rusească desupra apelor internaţionale a avut loc pe 4 decembrie 1987, când un aparat norvegian P-38B Orion a fotografiat un avion A-50 deasupra Mării Barents. Aeronavele A-50 au fost deplasate şi în regiunile din Orientul Îndepărtat şi Peninsula Crimeea, ele operând de pe bazele aeriene ale Flotei Mării Negre şi supraveghind graniţele de la sud ale Uniunii Sovietice în misiuni de antrenament.
Variantele modernizate
Ilyushin, Beriev şi NPO Vega-M au continuat să modernizeze avionul "Mainstay", în principal prin creşterea fiabilităţii şi reducerea masei sistemelor electronice. Aeronava A-50M echipată cu echipamentele avionice Shmel-2 a fost autorizată în 1984, scopul fiind acela de a extinde câmpul de detecţie radar şi creşterea capacităţii de a urmării simultan ţintele. O machetă, finalizată cu motoare turbofan (turboventilatoare) Soloviev D-90, a fost gata înainte ca proiectul să fie trecut în arhivă în 1990, acesta deşi noul aparat destinat Forţelor Aeriene Indiene are motoarele D-90. Făcându-şi apariţia la sfârşitul anilor 1980, varianta A-50U modernizată a oferit în shimb îmbunătpăţiri minore. Printre caracteristicile externe de recunoaştere se află un carenaj bombat suplimentar de mici dimensiuni poziţionat de fiecare parte a suprafeţei inferioare a fuselajului spate şi dispersoare de capcane termice şi dipoli.
În prezent, avioanele A-50 din cadrul Forţelor Aeriene Ruseşti operează în principal de la baza navală Ivanovo-Severny. În mod normal, ele zboară la o altitudine de 10000m, având o rută în forma cifrei 8 cu 100 de Km între cele două orbite. Radarul de supraveghere poate detecta tinte deasupra uscatului şi apei şi detectează navele de suprafaţă, dar şi ţintele aeriena. Radarul poate urmării până la 50 de ţinte simultan pe o rază de 230 Km. Pentru ţintele de mari dimensiuni, cum ar fi navele de luptă, raza de detecţie şi urmărire creşte la aproximativ 400Km.
Ecranele radar color cu tub catodic afişează tintele marcate ca"prieten","identitate necunoscută", sau "ostil" ; impulsul avionului "prieten" este însoţit de codul tactic al aparatului, sau indicativul de apelare şi datele referitoare la viteză, direcţie şi cantitate de combustibil. Aeronava "Mainstay" are un echipaj format din 15 persoane, dintre care doi piloţi, un inginer de zbor, un navigator, un operator radio şi 10 operatori pentru echipamentul misiunii (ofiţeri interceptare radar, operatori contramăsuri electronice şi ofiţeri de comunicaţii).
Misiuni de interceptare
În mod obişnuit, aeronavele A-50 coopereazăcu avioanele de interceptare MIG-31, deşi puternicul radar cu fascicul de impuls Doppler matriceal îi asigurăacestuia din urmăcapacitatea de a acţiona la rândul său ca platformă"mini-AWACS". Datele despre ţintă sunt transmise automat către avioanele de interceptare prin intermediul canalelor de date sau prin canale securizate de voce.
Piloţii sunt foarte inventivi când vine vorba să dea porecle avioanelor (afective sau de altă natură). Aeronava A-50 a fost botezată "serafimul cu şase aripi", numele făcând aluzie la numeroasele suprafeţe aerodinamice şi la misiunea de "ochiul din cer"
Cu toate acestea, avionul "Mainstay" a avut însă parte şi de un renume nu tocmai favorabil, iar aceasta pe bună dreptate. La început, sistemele sale electronice au creat o serie de probleme. Montarea întregului echipament în spaţiul disponibil în avion a fost o provocare şi de aceea nu a mai fost loc pentru o toaletă sau pentru o bucătărie-facilităţi necesare în timpul misiunilor de peste patru ore.
Operatori
 |
| Indian Air Force |
-
Rusia
- Forţele Aeriene Ruse
-
Uniunea Sovietică
- Sovietic Air Force
- Sovietic anti-Air Defense
-
India
- Indian Air Force
Specificatii (A-50)
- Echipaj: 15
- Lungime: 49.59m (152 ft 8 in)
- Anvergura : 50.50 m (165 ft 6 in)
- Înălţime: 14.76 m (48 ft 5 in)
- Zona Wing: 300 m² (3228 ft ²)
- Greutate gol : 75.000 kg (165,347 lb)
- Max. greutate la decolare : 170.000 kg (374,786 lb)
- Motopropulsor : 4 × Aviadvigatel PS-90 A turbofan, 157 kN (35200 livre) pentru fiecare
- Viteza maxima : 900 km / h (559 mph)
- Gama : 6,400 km (3,977 mi)
- Plafon de serviciu : 12.000 m (39371 ft)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu