O/400 a fost primul bombardier cu adevărat greu din Marea Britanie, el schimbâmd în mod dramatic cursul Primului Război Mondial. Dorinţa de a efectua operaţiuni independente cu O/400 a fost în parte responsabilă pentru formarea Royal Air Force (RAF).
În timp ce Royal Flying Corps şi alte corpuri de armată aeriană priveau avionul ca pe un mijloc de recunoaştere şi au efectuat tentative de zbor cu aparate de tipul biplanului BE.2a şi al monoplanelor Bleriot şi Taube, câîiva entuziaşti de rang inferior din cadrul Royal Navy aveau alte planuri, în principal redutabilul comandor C.R Samson. Deşi era comandantul Formaţiunii I din cadrul Royal Naval Air Service deplasată în Franţa , între activităţile sale de zbor el s-a dus la luptă cu o coloană de vehicule blindate. A abordat războiul prin prisma atacurilor şi, la numai două luni de la începutul Primului Război Mondial, a trimis două din micile sale biplane pentru a bombarda hangarele dirijabileleor germane. Având la bord două bombe de 9Kg, locotenentul Matrix a reuşit să arunce în aer un astfel de adăpost. La scurt timp după aceea, patru avioane Avro 504 au efectuat un atac devastator asupra centrului de zeppeline de pe lacul Konstanz.
H.P în război
Înainte de sfârşitul anului 1914, căpitanul Murray Sueter de la Departamentul Aerian al Amiralităţii (Admiralty Air Departament) a cerut companiei Handley Page să construiască patru prototipuri de producţie ale unui bombardier de mari dimensiuni, care să se plieze pe semnalul de alarmă tras de Samson şi anume " un avion care să-i paralizeze de frică". Faptul că, până în acel moment, Handlez Page construise numai câteva avioane neconvenţionale nu l-a descurajat nici pe Sueter şi nici pe "H.P." şi în 1915, la fabrica din Criklewood lucru era în desfăşurare la primul aparat cunoscut ca O/100(Handley Page Type O), cu o avengură a aripilor de 30,48 m. Pe măsură ce se fabricau pisele, ele erau încorporate în produsul final la Kingsbury, după ce avionul complet a fost tractat până la Hendon. Acest prim aparat, cu seria 1455, a sosit pe 10 decembrie 1915 şi s-a ridicat în aer pe 17 decembrie.
Celelalte trei prototipuri care au urmat difereau toate puţin unul de altul, dat toate trei aveau ca punct comun montarea la mijloc a mitralierei şi botul extins. Toate aceste caracteristici au fost mai târziu încorporate în avionul de producţie, din care 8 exemplare erau daja comandate pentru a urma primelor 4 care ieşiseră de pe linia de producţie. O nunitate pentru antrenament de zbor din cadrul Royal Navy a fost înfiinţată la Manston în primăvara anului 1916, aceasta primind cel de-al doilea prototip şi primele aparate de producţie (seriile 1459-1466).
Cabinetul de Război a comandat la rându-i un lot de 12 avioane pentru Royal Flying Corps, după lotul de 28 de aeronave comandate pentru Royal Naval Air Service.
Una dintre problemele acelor timpuri era lipsa motoarelor Rolls-Royce Eagle. Avionul cu seria 3117 a devenit o platformă de testare pentru motoare, fiind staţionat la baza de la Farnborough, unde au fost testate nu mai puţin de patru configuraţii diferite de motoare Hispano-Suiya dispuse în tandem. Cu toate acestea, în septembrie 1917, un avion considerat a fi prototipul O/400 şi propulsat de motoare mult mai moderne Eagle a zburat la Centrul experimental pentru avioane şi armament de la baza Martlesham Heath. Această variantă avea o cantitate crescută de combustibil, motoarele Eagle VIII şi posibilitatea de a transporta mai multe bombe. Toate avioanele de producţia care a urmat au fost construite la acest standard. Escadrila 7 şi 7A, desfăşurau acum o ofensivă susţinută de bombardament, trecând la raidurile de noapte. Începând cu 17 octombrie, lor li s-a alăturat o altă unitate RNAS, Escadrila "A" (denumită mai târziu Escadrila 16), care avea baza la Ochey.
Naşterea Royal Force
Ssuccesul acestui avion gigantic a avut ca rezultat producţia la scară mare, pe baza comenzilor înaintate de Royal Flaying Corps şi RNAS şi, în momentul în care a fost înfiinţată Roal Air Force la 1 aprilie 1918, unităţile navale au fost redenumite ca Escadrilele 207,214 (fosta 7A) şi 216 RAF. În scurt timp,RAF a mărit aceste două grupe, adăugând în luna august Escadrila 58, reechipată cu avioanele Handley Page, la Escadrila 207 şi 214 şi consolidând forţa strategică cu Escadrilele 97, 115 şi 215, născându-se astfel Formaţiunea 83. Aceasta a facut parte di revoluţionara Forţă Independentă(Independent Force) însărcimată cu bombardarea instalaţiilor industriale. Din punct de vedere conceptual, această forţă era mult înaintea timpului său şi a arătat restului lumii posibilităţile bombardamentului aerian realizat de o forţă aeriană independentă de armată sau marină. În puţinele luni de bombardamente strategice efectuate înainte de semnarea armistiţiului din noiembie 1918, cei implicaţi în această forţă au reuşit să acumuleze o experinţă valoroasă.În pofida neîncrederii iniţiale a noului Minister al Aerului (Air Board) în eficienţa bombardamentelor pe timp de noapte, faptele glorioase ale escadrilelor de Handley Page di anul 1918 au dovedit că ele nu pot fi ignorate Până la 40 de bombardiere mari erau ridicate în aer în nopţile prielnice, ele zburând deasupra zonelor industriale germane, pentru a ataca fabrici, noduri feroviare şi docuri.
Până la acea dată, cele mai mari bombe transportate în mod normal de avioanele Handlez Page erau cele de 51 kg, dar cu variantele O/100 şi O/400 s- a ajuns la la bombe de 236kg şi 250kg, ele având un efect devastator asupra celor atacaţi. Cel mai îndepărtat punct atins de escadrile a fost oraşul Mannheim, care a fost atact pe 25 august 1918 de două avioane din Escadrila 215. Ofensiva a fost menţinută până la data semnării armistiţiului şi, până în acel moment, se ajunsese la folosirea unor bombe de 748 kg.
Două aeronave O/400 au fost trimise către Egipt înainte de încheierea Armistiţiului, unul ajungând la timp pentru a zbura cu succes în campania din Palestina. Acesta a fost C9681, care , după ce a ajuns la Heliopolis, a fost ataşat Escadrilei 1, Australian Flying Corps. De la Heliopolis, pe 19 septembrie el a atacat cartierul general turcesc, un raid încheiat cu succes în care a distrus principalele cai de comunicaţie cu Armatele a7-a şi a 8-a, grăbind astfel destructurarea lor. Cu toate acestea, misiunea sa principală în Orientul Apropiat a fost aceea de a transporta provizii şi combustibili către baza avansată de la Azrak, unde Lawrence al Arabiei îşi avea centrul activităţii. Cel de-al doilea avion C9700 , a ajuns prea târziu în Egipt pentru a mai lupta, dar a zburat spre est , la Calcutta, fiind astfel pionerula ceea ce urma să devină ruta aeriană pentru transportul poştei. Acesta şi-a încheiat activitatea în India, fiind distrus la Lahore.
| Handley Page Type O | |
|---|---|
| Rol | Bombardier |
| Producător | Handley Page Aircraft Company |
| Primul zbor | Decembrie 1915 |
| Introducere | 1916 |
| Retras | 1921 |
| Stare | Retras |
| Utilizatorii primari | Royal Air Force Royal Naval Air Service |
| Numărul de construit | 600 |
Specificatii (O/400)
Caracteristici generale- Echipaj: 4 sau 5 oameni
- Lungime: 62 ft 10 ¼ in (19.16 m)
- Anvergura : 100 ft (30.48 m)
- Înălțime: 22 ft (6,71 m)
- Suprafata portanta: 1648 ft ² (153.1 m²)
- Greutate gol : 8502 lb (3,856 kg)
- Max. Greutate decolare : 13,360 lb (6,060 kg)
- Grup motopropulsor : 2 × Rolls-Royce Eagle VIII în linie cu piston, 360 CP (268 kW), fiecare
- Viteza maximă : 97.5 mph (84,7 kN, 157 km / h)
- Gama : 608 NMI (700 mi, 1,120 km)
- Plafonul de serviciu : 8500 ft (2600 m)
- Rata de urcare: 23 min la 5.000 de metri
- Rezistență: 8 ore
- Guns: 5 × 0.303 în (7,7 mm) Lewis Guns (2 pe nas inel Scarff , 2 pe poziția dorsală și ventrală 1 la trapa)
- Bombele: Până la 2.000 lb (907 kg) de bombe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu