F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol proiectat inițial de General Dynamics și îmbunătățit de Lockheed Martin pentru United States Air Force . A fost conceput inițial ca avion de vânătoare cu greutate redusă. Pentru SUA, conflictul din Vietnam a demonstrat inportanța avionului de vânătoare uşor. La Pentagon s-a cristalizat un grup de inițiativă favorabil acestui concept. Ca urmare a eforturilor acestui grup în cercurile militare, politice și financiare americane, pe 06.01.1972, USAF a lansat cererea de ofertă pentru avionul de vânătoare ușor (
Light Weight Fighter -
LWF) către un număr de 9 firme producătoare.
|
YF-16 |
În data de 13.04.1972 USAF a anunțat decizia de a se finanța pentru faza de prototip proiectele firmelor General Dinamics (model 401F) și respectiv Northop, prototipurile urmând a purta denumirea de YF-16 și respectiv YF-17. Primul zbor oficial al prototipului YF-16 a avut loc în data de 02.02.1974 de la baza aeriană Edwards, avându-l la comenzi pe pilotul Phil Oestricher (anterior avionul efectuase un prim zbor neprogramat pe data de 20 ianuarie). În data de 13.01.1975 modelul General Dinamics 401F a fost selecționat pentru a fi produs în serie. După cele 2 prototipuri au urmat 6 avioane monoloc F-16A și 2 biloc F-16B din faza de dezvoltare a programului (FSD). Primul avion de serie F-16A Block 1 a efectuat primul zbor pe data de 07.08.1978, iar primul biloc F-16B Block 1 a fost livrat pe 16 octombrie. Avioanele de serie, au fost realizate în mai multe configurații (blocuri) de fabricație. Primele avioane de serie au fost Block 1 și au inclus 94 de aparate. Au urmat 197 de avioane Block 5, apoi 320 de avioane Block 10. Ulterior, toate vioanele Block 1 și Block 5 au fost aduse la standardul Block 10.
În data de 21.07.1980 avionul a fost botezat oficial ,,Fighting Falcon". Au urmat avioanele F-16A/B fabricate în configurația mult îmbunătățită Block 15, la care din noiembrie 1981 a fost aplicat programul de modernizare MSIP (Multinatioanal Staged Improvement Programme) Stage I prin care avioanele dispuneau de posibilitățin de dezvoltare a structurii și sistemelor, posibilitate de acroșare în 2 puncte sub priza de aer, ceea ce a determinat adoptarea unui stabilizator cu suprafața mărită. Programul MSIP I i-a urmat din 1987 programul de modernizare al avionicii OCU. În total au fost produse 983 de F-16A Block 15 într-un interval de 14 ani, dintre care 409 F-16A și 46 F-16B au fost destinate USAF. Cea de-a doua etapă a programului MSIP și anume MSIP II a dat naștere unei noi variante a avionului- F-16C/D Block 25. După F-16 Block 25 au urmat avioanele Block 30/32 sau MSIP III. La această configurație, USAF a decis ca să existe o echipare alternativă, fie cu motoare F100-PW-220 (25% din avioanele fabricate) sau General Electric F-101DFE (F110) cu tracțiunea mărită, pentru 75% din aparate. Următoarea versiune a F-16 a fost F-16C/D Block 40/42, dezvoltată tot ca parte din MSIP III, la care s-au introdus containerele de navigație și desemnare ținte LANTRIN. În data de 10.12.1988 a fost autorizată dezvoltarea unei noi versiuni, denumită F-16 Block 50/52. Avioanele F-16 A/B Block 20 au repezentat o configurație specială pentru Taiwan: structura corespunzătoare Block 15OCU, motoare F100-PW-220, iar cabina este similară avioanelor Block 50. Avioanele fabricate în ultimii ani pentru diferiți clienți- Singapore, Grecia , Polonia, Israel, Oman sunt realizate la standarde de genul Block 52+ sau Advanced Block 50, care prezintă îmbunătățiri față de avioanele Block 50/52, cum ar fi rezervoarele conforme. Dintre acestea se distinge varianta pentru Israel, denumită F-16I ,,Soufa".
|
USAF F-16A F-15C F-15E Furtună în deşert |
Cu ocazia achiziționării General Dinamics de către Lockheed în data de 02.03.1993, concernul Lockheed Martin a devenit noul furnizor al avioanelor F-16. Cea mai nouă variantă F-16 dezvoltată pâna în prezent este F-16 Block 60, denumit și F-16E/F. Această versiune este destinată exclusiv Emiratelor Arabe Unite (EAU). Primul avion F-16 Block 60 a efectuat primul zbor pe 06.12.2003. Cel de-al 4300-lea avion F-16 a fost un F-16C Advanced Block 50 destinat Oman și livrat în data de 20.04.2006.
Operatori (nr. aparate):
- United States Air Force: 2507
- United States Navy: 40
- Alte forțe aeriene: 2401
- Royal Bahraini Air Force: 22
- Belgian Air Force: 160
- Chilean Air Force: 10+18
- Danish Air Force: 78
- Egyptian Air Force: 220
- Hellenic Air Force: 140+30
- Royal Jordanian Air Force: 24
- Indonesian Air Force: 10
- Israeli Air Force: 339
- Italian Air Force: 34
- Royal Netherlands Air Force: 137
- Royal Norwegian Air Force: 72
- Royal Oman Air Force: 12
- Pakistan Air Force: 34
- Polish Air Force: 48
- Portuguese Air Force: 45
- Republic of Singapore Air Force: 60
- Republic of China (Taiwan) Air Force: 150
- Republic of Korea Air Force(ROKAF): 180
- Royal Thai Air Force: 61
- Turkish Air Force: 280
- United Arab Emirates Air Force: 80
- Venezuela Air Force: 24
Specificații
Caracteristici generale:
- Echipaj: 1
- Lungime: 49 ft 5 in (14.8 m)
- Anvergură: 32 ft 8 in (9.8 m)
- Înălţime: ()
- Greutate (gol): 18,238 lb (8,272 kg)
- Greutate încărcat: 26,463 lb (12,003 kg)
- Greutate maximă la decolare: 42,300 lb (16,875 kg)
Performanţe
- Viteyă maximă: Mach 2.05 la altitudine, 1,321 mph (2,500 km/h)
- Rază de luptă: 340 mi (295 nm, 550 km) într-o misiune sus-jos-sus cu șase bombe de 1,000 livre (454 kg)
- Plafon de serviciu: 55,000+ ft (15,240+ m)
- Viteyă ascensională: 50,000 ft/min (255 m/s)
Armament
- Tunuri: 1× M+61 Vulcan 20 mm Tun Gatling
- Rachete neghidate: CRV-7
- Rachete ghidate:
- Aer-aer: 6× AIM-9 Sidewinder sau 6× AIM-120 AMRAAM sau 6x PYHON-4
- Aer-sol: 6× AGM-65 Maverick sau 4× AGM-88 HARM
- Antinaval: 4× AGM-119 Penguin, 2x AGM-84D Harpoon (Singapore/Israel F-16D)
- Bombe: 2× cbu-87 cu fragmentare, 2× cbu-89 mine, 2× cbu97, 4× GBU-10 Paveway, 6x gbu-12 Paveway II, 6x bombe din seria [aveway ghidate prin laser, 4× JDAM, 4× SeriaMk-80, precum și bombe nucleare cum ar fi Bombă Nucleară- B61.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu