Airbus Military C-295 |
Întra-devar, avionul CN 235 s-a dovedit a nu fi foarte popular în rândul companiilor de linie, dar a impresionat un numar mare de clienţi militari ca aparat de transport solid cu performanţe bune de utilizare a pistelor de decolare/aterizare prost amenjate. Denumit mai târziu CN-235, când proiectul a intrat mai mult în responsabilitatea CASA, aparatul CN-235 a fost construit şi în variante speciale pentru aplicatii militare şi cvasi-militare.
Forţele Aeriene Spaniole sunt de departe cel mai mare operator dw avioane
C-295 lucru de înţeles dacă avem în vedere originile spaniole.Cu toate acestea aeronava C-295
este la rândul ei un superb avion de transport, iar unii analişti consideră că deaceea
ar fi fost preferat de US Army în compeţia JCA.
Având în vedere popularitatea şi calităţile evidente ale avionului CN-235, compania CASA, devenită mai târziu EADS CASA şi, începând cu primăvara anului 2009 , Airbus Militry, a dezvoltat o variantă mai lungă a aeronavei de bază, sub denumirea C-295. La rândul ei şi aceasta a fost dezvoltată pentru misiuni speciale, dar a fost construită şi ca avion de transport cu capacitate crescută.
Ca şi în cazul avionului CN 235 EADS CASA a dezvoltat o variantă pentru patrulare maritimă / antisubmarin a aparatului C- 295 cunoscut[ ca C- 295 MPA sau C-295 Persuader. Sistemele avionice de misiune ale aeronavei se bazează pe Sistemul Tactic Complet Integrat dezvoltat de EADS CASA care include ca standard senzori pentru un radar de supraveghere şi senzori infraroşu/ electro optici montaţi în turelă.Sistemul poate fi paletizat pentru a pute fi demontat uşor, permiţând avionului realocarea rapidă pentru misiuni de transport. Opţiunile personalizate includ identificarea prieten-inamic, canal de transmitere a datelor, echopament pentru spionaj electronic-Elint/ măsuri de sprijin electronic , posibilitatea de a transporta balize sonar şi detectoare de anomalii magnetice.
Incidente Deşi în prezent este un avion bine primit în serviciul polonez, aeronava C-295 a fost subiectul unui accident tragic care a avut loc în apropiere de Miroslawiec pe 23 ianuarie 2008. Investigaţiile efectuate în urma tragediei au dus la trecerea în rezervă a cinci persoane şi cu aceasta ocazie au fost revizuite şi procedurile de operare. Totodată Slovenia şi-a pirdut încrederea în avion şi a anulat comandă pe care o facuse.
Rol | Transport aerian / patrulare maritimă | ||
---|---|---|---|
Producător | EADS CASA | ||
Primul zbor | 28 noiembrie 1997 | ||
Introducere | 2001 | ||
Stare | În serviciu activ | ||
Utilizatorii primare | Forţele aeriene Spaniole Foertele aeriene Braziliene Foertele aeriene Poloneze | ||
Produs | 1997-prezent | ||
Numărul de construit | 78 | ||
Dezvoltat de | CASA CN-235 |
Specificatii C-295
Caracteristici generale- Echipaj: Două
- Capacitate: 71 trupe
- Sarcina utilă : 9.250 kg (20,392 lbs)
- Lungime: 24.50 m (80 ft 3 in)
- Anvergura : 25.81 m (84 ft 8 in)
- Înălţime: 8.60 m (28 ft 3 in)
- Wing zona: 59 m² (634.8 ft ²)
- Greutate încărcat: 9.250 kg (20,392 lbs)
- Max. greutate la decolare : 23.200 kg (51,146 lbs)
- Motopropulsor : 2 × Pratt & Whitney Canada PW127G Hamilton standard 586-F (şase lamele), 1.972 kW (2645 CP), fiecare
- Viteza maxima : 576 km / h (311 noduri, 358 mph)
- Viteza de croaziera : 480 km / h (260 noduri, 300 mph)
- Gama : 4.300 km (2,600 mi) 2300 INM; (cu 4550 kg (10.000 lb), sarcina utila)
- Gama completă cu sarcina utila: 1,333 km (828 mi; 720 INM)
- Gama bac: 5,220 km (3,240 mi; 2820 INM)
- Plafon de serviciu : 7620 m (25.000 ft)
- Fond la decolare: 670 m (2.200 ft)
- Termen de aterizare: 320 m (1050 ft)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu