P-51 Mustang

P-51 Mustang

              P-51 Mustang  a fost fără discuţie cel mai bun avion operaţional de vânătoare cu motor cu piston construit vreodată. Cu ajutorul aparatelor P-51 Mustang, bombardierele grele au putut să ducă războiul în inima celui dea-al Treile Reich înregistrâd pierderi acceptabile. De aceea , P-51 poate pretinde, pe bună dreptate  titlul de "avionul  de vânătoare care a câştigat războiul".

             North American P-51 Mustang a fost un avion de vânătoare monoloc, cu rază lungă de acțiune, care a intrat în serviciul forțelor aeriene aliate în a doua jumătate a celui de-al Doilea Război Mondial. Avionul P-51 Mustang a fost recunoscut ca unul dintre cele mai performante avioane de vânătoare .
Avionul P-51 Mustang zbura în misiunile de război ca escortă pentru bombardiere în raidurile asupra Germaniei naziste, ajutând la asigurarea superiorității aeriene aliate. De asemenea, a participat la luptele împotriva Japoniei în Războiul din Pacific. A intrat în acțiune și în Războiul din Coreea ca principal avion de vânătoare al Națiunilor Unite, dar a fost ulterior înlocuit de avioanele cu reacție, fiind folosit doar în rolul de avion de atac la sol.

F6F Helicat

            În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au existat avioane de vânătoare mai agile şi mai rapide decât P-51, avioane de vânătoare care  aveau o putere de foc mai mare, avioane mult mai versatile şi avioane construite în număr mult mai mare. Chiar şi printre printre aparatele americane din aceaşi perioadă,Grumman F6F Helicat, vira mult mai scurt, Vought F4U Corsair avea un armament mult mai bun, iar Republic P-47 Thunderbolt era mult mai agil într-o luptă aeriană.

F4U Corsair

Puţini sunt cei care pot spune  că
alte avioane de vânătoare au fost mai importante decât îndrăgitul Mustang,deşi o evaluare obiectivă ajunge la concluzia  că Mustangu-ul avea şi neajunsuri: foarte mari la manşă, viteza de aterizare mare şi caracteristici "nărăvaşe" la decolare, toate acestea reducând drastic eficienţa avionului.

             

Republic P-47 Thunderbolt

         Aparatul Mustang a avut o naştere remarcabilă;  se spune  că a fost proiectat, construit şi testat în numai 180 de zile. Şi mai remarcabil este faptul că iniţial i s-a cerut companiei North American Aviation să producă aparatul Curtiss P-40  cu specificţia RAF, dar tânăra companie arăspuns că poate proiecta şi construi un avion de vânătoare superior de concepţie propie. În forma sainiţială, aparatul Mustang  s-a dovedit a avea performanţe excelente la joasă altitudine,  iar primele versiuni au avut o carieră de succes ca avion de vânătoare -bombardament şi de recunoaştere tactică. Cu toate acestea, performanţele motoarelor Alison scădeau considerabil la mare altitudine, limitând astfel utilitatea aparatului pentru rolul pur de avion de vânătoare. Chiar dacă ar fi fost numai un avion de vânătoare bombardament la joasă altitudine şi recunoaştere, Mustangu-ul merită să fie amintit ca unul dintre cele mai importante avioane din istorie.

          Aparatul Mustang a fost transformat în întregimeprin înlocuirea motorului iniţial cu unul Rolls-Royce Merlin. Propulsia  Merlin a oferit performanţele la mare altitudine, în timp ce alte modificări au vizat îmbumătăţirea armamentului aparatului şi a câmpului vizual al pilotului. Cu noile motorizări, ultimile versiuni de Mustang au depăşit ca performanţe  orice alt avion de vânătoare din cadrulUSAAF. Acest avion a fost construit apoi în număr foarte  mare, fiind introdus imediat în serviciu.

                               Cabina avionului Mustang a fost comparată cu cea a unei maşini sport

                               de mare clasă şi, pentru că asigura un confort general bun , vizibilitate şi 

                               operare usoară, P-51 a fost catalogat ca fiind cel mai bun avion american din

                               timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Deşi aparatul a fost folosit în toate teatrele de operaţiuni şi a avut o diversitate de roluri, misiunea clsică a aparatulor Mustang a fost escortarea bombardierelor USSAF în tumpul raidurilor pe timp de zi desfăţurate deasupra Reich-ului. Odată cu apariţia Mustang-ului, bombardierele puteau fi escortate  pe tot timpul zborului către ţinte  de un avion de vânătoare capabil să facă faţă din toate punctele de vedere aparatelor germane Messerschmitt Bf 109 şi Focke-Wulf Fw 190. Acest lucru a păstrat numărul pierderilor din rândul bombardierelor la un nivel acceptabil şi a permis USSAF şi RAF să continue atacurile permanente care, în cele din urmă, au dus la prăbuşirea celui de-al Treilea Reich.
          Apariţia motoarelor cu reacţie  a facut ca avionul P-51 să devină depaşit pentru rolul de avion de vânătoare, în timp ce motorul său răcit cu lichid  şi radiatorul mutat pe intrados  l-au facut mult prea vulnerabil în cazul atacurilor de la sol. După război, mulţi operatori au preferat avioanele P-47 Thunderbolt în locul avioanelor P-51 şi încet încet Mustangul a dispărut Cu toate acestea, pentru scurt timp, el a servit în apărarea continentală a Statelor Unite ale Americii şi a jucat un rol major în timpul Războiului din Coreea.  La  începutul anilor 1970, avioanele Mustang încă mai erau în acţiune în conflictele de mică avengură deasupra Americii Centrale.
          Faptele de glorie ale avioanelor Mustang din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost mai mult decât suficiente pentru ca acest avion  să constituie un  reper important în istoria aviaţiei. În prezent, avioanele P-51 continua să domine scena competiţiilor aeronautice şi sunt printre cele mai populare şi aplaudate "păsări de pradă"
         

Caracteristici

• Echipaj: 1
• Lungime: 9,83 m
• Anvergură: 11,28 m
• Înălțime: 4,17 m
• Greutate proprie: 3465 kg
• Greutate cu încărcătură maximă: 5490 kg
• Putere motor: (Packard V-1650-7) 1490 CP (1111 kW) la 3000 rpm

 Performanțe

• Viteză maximă: 703 km/h la altitudinea 7620 m
• Viteză de croazieră: 580 km/h
• Rază de acțiune: 2755 km (cu rezervoare suplimentare)
• Altitudine maximă: 12770 m
• Viteză ascensională: 16,3 m/s
• Raport putere/masă: 300 W/kg

 Armament

• 6 mitraliere de 0.50 in (12,7 mm) Browning MG53-2
• până la 900 kg de bombe
• 10 rachete de 5 in (127 mm)

Tracțiune

Modelul P-51D Mustang era propulsat de motorul Packard V-1650-7, o versiune construită sub licență a motorului Rolls-Royce Merlin 61. Acesta era un motor cu piston cu 12 cilindri (V12) supraalimentat, cu răcire cu lichid, ce dezvolta 1490 CP (1111 kW) la o turație de 3000 rpm. Ulterior, la modelele P-51B și P51C, s-a instalat un dispozitiv de admisie rectangular cu filtru, dispus de fiecare parte a intrării la carburator, sub elice. Gazele arse erau evacuate prin tuburi scurte individuale, care ieșeau la exterior printr-o fantă îngustă.

Sursa Wikipedia

Avro Lancaster

        

    Proiectat sub supravegherea lui Roy Chadwickal de la firma A.V. Roe, Lancaster a fost avionul cel mai încununat de succes din rândul "cvadrimotoarelor grele" în Comandamentului avioanelor de bombardament RAF(RAF Bomber Command) din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

  Ca răspuns la specificatiile RAF P.13/36  care menţiona un avion mediu de bombardament cu două motoare, Avro a propus şi a fost contractată pentru a produce aparatul Manchester Mk1 cu motoare Rolls Royce Vulture. Deşi a intrat în serviciul RAF în 1940, din cauza inconvenienţelor generate de complexitatea grului motopropulsor, cariera aeronavei Manchester a fost de scurtă durată. În categoria avioanelor grele de bombardament, aparatul Handley Page Halifax a fost alegerea preferată pentru RAF. Pentru a nu fi eliminată Avro a sugerat că ar fi mai simplu şi mai rapid sa se construiască un aparat alternativ- un derivat cu patru motoare al avionului Manchester-Manchester III sau Lancaster, cum a fost denumit în scurt timp.

       Interesat de acest subiect, Ministerul Aerului a trasat o nouă specificţie în jurul noului proiect Avro menţiom'md o vitetă de croazieră de 402Km./h la altitudinea de 4.575m şi capacitatea de a transporta 3.405Kg de bombe pe o distanţă mai mare de 3.218 km. Autonomia maxima de zbor urma să fie de 4.827 Km.

                          

A fost păstrat compartimentul mare pentru bombe de pe varianta Manchester, acesta putând să transporte o cantitate de bombe, inclusiv una de tip 'Cookie" de 1.816Kg.
        Un  prototip a zburat pe 9 ianuarie 1941. Impresionat de performanţele sale din timpul testelor, Ministerul Aerului a oprit producţia lui Manchester la avionul cu numărul 175, camandând în shimb 454 de bucţi din aparatul Lancaster MK I. Primul exemplar de producţie a zburat pe 31 octombrie 1941 şi , în ajunul Crăciunului, Escadrila Nr. 44 din cadrul RAF cu baza la  Waddington a devenit prima unitate care a primit patru exemplare ale noului bombardier, iar pe  3 martie 1942 escadrila a desfăţurat prima misiune operatională a avionului şi anume lansarea de mine deasupra golfului Helgoland.

Modificări
Pe durata serviciului, modificările au permis avionului Lancaster să ţină pasul cu cererile în schimbare legate de misiunea specifică unui bombardier greu. Armamentul defensiv a fost îmbunătăţit şi, cel mai important, încărcătura de bombe a fost mărită semnifivativ. În scurt timp, a fost necesară transportarea unei bombe "Blockbuster"  3.632 Kg şi, mai târziu a unei bombe de 5.448Kg. Pentru a face faţă acestor noi solicitărilegate de proiect, au fost montate motoarele Merlin, mult mai puternice.   De fapt cele mai multe avioaneLancaster au fost propulsate de omniprezentele Merlin construite de Rolls-Royce cu excepţia unui mic lot de MK I, echipate cu motoare în stea Bristol Hercules.       

                                                         
      Toate celelalte aparate de producţie au folosit motoarele Merlin, chiar dacă de multe ori era vorba de motoarele Packard  Merlin construite sub licenţă îm America începând din 1942. Alte modificări au fost legate de armamentul defensiv al avionului-au fost folosite turele de diverse constructii, alaturi de  mitraliere de calibru mai mare. Unele bombardiere  au fost echipate cu  " Village Imm", o turelă cu orientare automată a armelor,  care aveau montate şi un mic radar, pentru  a îmbunătăţi capacitatea de ochire a servantului.
     Statisticile contemporane arată cum bombardierele Lancaster şi-au dovedit valoarea până îm  iunie 1943, pentru fiecare Lancaster pirdut în misiune , au fost lansate 132 de tonede bombe. 

    Noapte după noapte RAF era pornită să distrugă industria de război a Germaniei
    Acest Lancaster lansează o bombă de 1.814Kg şi bombe incendiare. 

  În 1944 avioanele Lancaster din cadrul Escadrilei Nr. 617 au desfăşurat raiduri folosind o bombă aerodinamică de 5.448 Kg. denumită "Tallboy"   asupra tunelului de cale ferată de la Saumur  şi, bombardierele din cadrul escadrilei Nr9, asupra cuirasatului Tirpitz , ancorat într-un fiord norvegian. Cea mai grea  bombă transportată de un Lancaster a fost Grand Slam de 9.988Kg. Având la bord una dintre aceste bombe gigantice, avionul modificat corespunzător atingea o greutate maximă la decolare de 32.688 Kg. în comparaţie cu cele 25.878 Kg ale prototipului Lancaster.
      Numărul de avioane de vânătoare Hurricane şi Spitfire au fost construite în timpulcelui de-al Doilea Război Mondial într-un ritm mai mare decât bombardierul Lancaster. La sfârşitul lui 1942, erau asamblate lunar 91 de Lancaster,  de către cinci producători din Marea Britanie şi planurile erau avansate şi pentru producţia în Canada.   
         De la jumătatea lui 1942 până în Ziua Victoriei, Lancaster a fost principala armă a Comandamentului avioanelor de bombardament RAF în timpul raudurilor de noapte desfăşurate deasupra ţintelor din Germania, eleechipând atât unităţile principale cât şi escadroanele de elită care efectuau zboruri de marcare a ţintelor pentru raidurile de bombardament-PFF(Pathfinder Force) Din totalul de peste 7.300 de avioane Lancaster construite, 3.345 au fost raportate ca pierdute în luptă - atăt de mare a fost intensitatea misiunilor desfăşurate între 1942 şi 1945. În cele 156.000 de misiuni au fost lansate 608.612 tone de bombe. În martie 1945, 56 de escadrile erau echipate cu  745 de exemplare din acest avion, altele 296 servind în cadrul unităţilor de conversie operaţională. Dacă războiul ar fi continuat, bombardierele Lancaster s-ar fi alăturat formatiunii Tiger Force din cadrul RAF şi misiunilor desfăşurate deasupra Japoniei.
          Cum luptele sau încheiat în 1945, cele mai multe bombardiere Lancaster au ajuns la fier vechi dar câteva au supravieţuit, ele fiind transformate în aparatze de linie şi transport marfă sun numele de Lancastrian, dar şi în platforme de testare pentru noile motoare cu turbină cu gaze. Altele au fost folosite ca avioane pentru recunoaştere maritimă în cadrul RAF şi al forţelor aeriene din Franţa şi Canada.

                                               

Rol	avion de bombardament greu
Producător	Avro
Proiectant	Roy Chadwick
În primul rând de zbor	08 ianuarie 1941
Introducere	1942
Retras	1963 (Canada)
Utilizatori primar	Royal Air Force Royal Canadian Air Force
Numărul construit	7377
Unitatea de cost cu o schimbare	£ 45-50,000
Dezvoltat de la	Avro Manchester
Variante	Avro Lancaster
Dezvoltat în	Avro Lincoln Avro Yor

Caracteristici generale

• Echipaj: 7: pilot, inginer de zbor, navigator, aimer bombă, operator radio  şi mitraliori spate
• Lungime: 21.11 m
• Anvergura  31.09 m
• Înălţime:  6.25 m
• Zona aripilor:  120.5 m²
• Greutate gol :  16,571 kg
• Greutate incarcat:  30,909 kg
• Greutate maximă la decolare :  32,727 kg, cu  10,000 kg cu bombă
• Grup motopropulsor : 4 × Rolls-Royce Merlin XX racit cu lichid de motoare V12 , 1280 CP (954 kW), fiecare

Performanţă

• Viteza maxima : 287 mph (250 noduri, 462 km / h)
• Viteza de croaziera : 200 mph (174 noduri, 322 km / h)
• Gama : 2,530 mi (2.200 NMI, 4,073 km)
• Plafon de serviciu : 19,000 ft (5,792 m)
• Rata de urcare : 250 ft / min (1,3 m / s)

Armament

• Arme: 8 × 0.303 în (7,7 mm) Browning mitraliere în faţă, turele în partea dorsala si coada, cu variaţii 
• Bombe: încărcare maximă bombe normale de 6,300 kg sau  (0.000 kg Grand Slam

Avionul Lockeed U-2 "Dragon Lady"

U-2R afost în serviciu încă de la sfârşitul anului 1967

  

           Începând cu anii 1950, forma misterioasa a avionului Lockeed U-2 a plutit în linişte deasupra tuturor punctelor fierbinţi de deasupra Pământului înregistrând activitatea  de dedesubt din poziţii avantajoase aflate mult deasupra norilor. După ce a suferit o reproiectare completă la jumătatea anilor 1960, pentru a deveni U-2R, mult mai mare şi mai performant, acest observator din umbră a rămas până în prezent unul din principalele mijloace de colectare de informaţii ale Americii.

         
            Graţios şi totodată bine adaptat necesităţilor pentru care a fost proiectat, avionul U-2 al companiei Lockeed s-a ridicat ân aer pentru prima data pe  1august1955. El afost proiectat şi construit ân secret pentru Central Inteliigence Agency (CIA) şi a fost folosit pentru a furniza acestei organizaţii imagini foto ale instalaţiilor aflate adânc ân  teritoriul Uniunii Sovietice. Primele variante de U-2  au fost achiziţionate de  către US Air Force, iar acestea au fost implicate în misiuni de recunoastere care au inclus şi culegerea de date despre partuculele nucleare rezultate în urma testelor sovietice cu bomba atomică. În 1962 aparatele U-2 din carul USAFau fost implicatefoarte activ în zboruri deasupra Cubei în timpul Crizei Rachetelor.

 

 

             Primele variante de la U-2A până la U-2G  au atins un record remarcabil în serviciu îndeplinind mii de misiuni desupra unor teritorii ostile pentru a furniza Statelor Unite informaţii importante-începâmd cu sfarsitul anilor1950 şi începutul anilor 1960, totodată adunând şi numeroase date ştiinţifice în timpul zborului la mare altitudine, date legate de performanţele la intrarea în atmosferă şi de experienţele nucleare.Începând cu anul 1964 aparatul afost folosit deasupre Vietnamului măcinat de lupte.

  Când au intrat pentru prima dată în serviciu avioanele U-2A

  nu erau vopsite. Însă la începutul anilor 1960, aparatele operate

      de CIA adoptaseră deja schema de culori cunoscută mai bine, 

      ele fiind complet negre.

                Până la jumătatea anului1960 numărul de aparate U2 din primele variante scazuse în mod dramatic din cauza pierderilor, în timp ce solicitările legate de spionaj erau în creştere. Între timp Lockeed a investigat modul în care putea moderniza proiectul si in cele din urmă, a venit cu o variantă mai mare,cu sarcina utila şi o distamţă de zbor mai mare. În urma unei solicitări din partea CIA, ca operator principal de U-2, primele 6 avioane au mers către Agentie, următoarele 6 ajungând la US Air Force. Noua aeronavă a intrat in serviciu la puţin timp după ce a efectuat zborul inaugural în anul 1967 şi în scurt timpea s-a dovedit a fi superioară din aproape toate punctele de vedre în comparaţie cu primele variante. În afară de cresterea sarcinii utile, şi al plafonului de zbor, aterizarea era mult mai uşoară corectându-se astfel o problemă care afectasa primele avioane.


AVIONUL AGENŢIEI  
Avioanele aparţinând CIA au intrat imediat în serviciu, operând pe baze din mai multe părţi ale lumii, mai ales din Taiwan, unde fusese trimise două aparate în 1968 pentru a opera cu însemnele nţionaliştilor chinezi. Acest program s-a încheiat în 1974 şi odată cu el, şi utilizarea de către CIA a aeronavei, toate exemplarele fiind trecute  apoi la Air Force. Avioanele U-2R  din cadrul US Air Force au fost folosite intens în timpul războiului din Vietnam, în principal la baza Forţelor Regale Aeriene  Thailandeze U-Tapao Thailanda.

Avionul U+2 a rămas activ in serviciu şi în timpul Războiului  din Irak

TESTELE PE PORTAVION
În noiembrie 1969, pilotul de testare de la Lockeed Bill Park patru piloţi CIA transferaţi la baza NASA  din Wallops Island au început să dezvolte o nouă capacitate. USS  America astepta în largul coastelor în timp ce Park  se pregătea să facă prima aterizare cu un avion U-2 pe un portavion. În ciuda succesului de a ateriya pe un portavion această capacitate a lui U-2R  de a opera de pe un portavion nu a fost  niciodată folosită în operaţiuni dincauza  întreruperii mari pe care o provocau operaţiunile cu U-2 pentru formaţiunea de aioane aflate la bordul portavionului. Cu toate acestea piloţii CIA  au rămas calificaţi pentru mai multi ani pentru zborurile de la bordul portavioanelor.

                             Pentru o vizionare cât mai buna a clipului,  daţi dublu click pe player
                                                        
                                                 DATE TEHNICE

Rol	de recunoaştere
Producător	Lockheed Skunk Works Lockheed Martin
Proiectant	Clarence "Kelly" Johnson
În primul  zbor	1 august 1955
Introducere	1957
Stare	Activ
Utilizatori primar	Statele Unite ale Americii Air Force Agenţia Centrală de Informaţii Air Force NASA
Numaru construit               86

ELICOPTERUL AH-64 APACHE

     Elicopterul Hughes (mai târziu McDonnell Douglas) Apache are o lunga istorie de dezvoltare, care s-a  lovit de probleme tehnice şi financiare. În toata acesta perioada,el s-a maturizat în cel mai eficient elicopter de atac aflat in serviciu din zilele noastre.

         În anul 1972 a fost anunţată de catre US Army cererea oficiala de ofertă pentru un elicopter avansat de atac, AAH( Advanced Attack Helicopter) AAH urma să fie un înlocuitor pentru prima generatie de aparate AH-1 Huey-Cobra, care işi dovediseră valoarea ca elicopter de atac  specializate în ultima etapa a Războiului din Vietnam. Noul aparat trebuia să zboare şi noaptea, bine echipat, pe viitoarele câmpuri de luptă din Europa.

Elicopterul YAH-63

           Au fost depuse oferte pentru noul elicopter din partea a cinci companii- Bell, Boeing-Vertol(în echipă cu Grumman Aerospace), Hughes,Lockheed şi Sikorsky.. Fără să fie o surpriză , proiectul Bell Helicopter Texatron era in capul listei. El a înglobat cea mai vastă experienţă faţă de ceilalţi competitori şi aparatul care a rezultat YAH-63 (Bell Model 409) arăta ca un elicopter de atac pursânge.Proiectanţii companiei Hughes au dezvoltat înfăţişarea unghiulară şi ciudată a aparatului Model77 care , pentru USA Army, a devenit YAH-64

  

Testarea elicopterului avansat de atac

         Pe 22 iunie 1973, Departamentul Apărări al Statelor Unite al Americii a anunţat că proiectele Bell YAH- 63 şi Hughes YAH- 64 au fost alese pentru a concura la stabilirea viitorului elicopter avansat de atac . 

Acest anunţ a lansta faza I a competitiei, în care ambele firme urmau să ia parte la un concurs de evaluare, pentru care trebuia să construiasca şi să zboare cu două prototipuri  la care se adaugă un aparat pentru testare la sol-aşa numitul GTV(Ground Test Vehicle). Pe 10 decembrie 1976 , după ce a revăzut testele de evaluare, Secretarul de Stat pentru Apărare  a anunţat că aparatul Hughes YAH 64 a devenit cîstigătorul competiţiei pentru elicopterul avansat de atac AH-64.

      

                    DATE TEHNICE

Dimensiuni

Lungime totală, cu rotorul care se învârte:	17,73m
Diametrul rotorului principal:	14,63m
Diametrul rotorului din coadă:	2,79m
Înălțime:	4,05m
Înălțime cu radarul Longbow montat:	4,95m
Zona discului rotorului rincipal:	168,11m²
Zona discului rotorului din coadă:	6,13m²
Anvergură:	5,23m
Anvergură ampenaj orizontal:	3,40m
Ampatament:	10,59m
Ecartament:	2,03m
Distanța maximă față de sol (cînd se rotește):	3,59m

 Performanțe

Viteza de croazieră:	273km/h
Viteza de croazieră, cu radar Longbow:	262km/h
Viteza maximă de ascensiune la nivelul mării:	803m/minut
Viteza maximă de ascensiune la nivelul mării, cu radar Longbow:	737m/minut
Plafonul de zbor (fără efect de sol):	3206m
Plafonul de zbor (fără efect de sol), cu radar Longbow:	2889m

 Armament

AGM-114 Hellfire şi Hydra

Apache are doar trei opțiuni primare în ceea ce privește armamentul - tunul, rachetele și Hellfire - dar acestea îi oferă echipajului posibilitatea de a alege dintr-o mare varietate de tipuri de ținte și un spectru larg de distanțe de angajare în luptă. Diferitele focoase opționale cresc și mai mult caracterul multilateral al sistemului de armament de pe Apache.

 Tunul M230E1

Acest tun foarte mobil poate asigura un câmp de tragere în unghi de 11° în sus și 60° în jos față de linia mediană. Această facilitate îi permite elicopterului Apache să vizeze și ținte aeriene.

HYDRA 70
Hydra 70 este o rachetă neghidată de 70mm. Pentru utilizarea de pe Apache, aceasta este trasă de pe lansatoare de rachetă cu 19 tuburi de tragere și este disponibilă cu o varietate de focoase.

 AGM-114 HELLFIRE

Hellfire este o rachetă aer-sol ghidată. Destinată inițial folosirii împotriva țintelor blindate, ea are un efect devastator ca armă de precizie împotriva țintelor mici. Apache transportă AGM-114 încărcate pe lansatoare cu patru rachete.

North American F_86 Sabre

       Ţin in mod special să-mi cer scuze că a trecut ceva timp de la ultimul meu post,  promit insă, că de acum să fiu prezent cu noi posturi şi noi păreri, indiferent de probleme şi prioade

                     
      F-86 SABRE

    Astazi incep o nouă postare cu avionul  F-86 SABRE, care a  fost un avion de lupta transonic, a fost dezvoltat în anii '40 după Al Doilea Război Mondial și a fost unul dintre cele mai produse avioane de vînătoare cu reacție în era Războiului Rece. Avionul F-86 avea aerodinamica și controlul de zbor excelente și o viteză în jur de 1 Mach.Avionul poate fi recunsocut după: priza sa de aer din bot, culoarea gri cu camuflaje galbene și după personalitatea sa exemplară.

       La sfârşitul celui de-al Doilea  Război Mondial,producătorii de avioane-folosind datele studiilor germane- au început dezvoltarea primelor avioane de vânătoare cu reactie cu aripă în săgeată. Dintre acestea, aparatul North American F-86 SABRE este considerat ca unul dintre cele mai bune.

      Deşi a fost dezvoltat la sfârşitul anilor 1940 şi a fost depăşit până la sfârşitul anului 1950, Sabre s-a dovedit  versatil şi adaptabil, şi a continuat ca un luptător din prima linie în forţele aeriene. .Succesul acestuia a dus la o producţie extinsă de peste 7.800 de aeronave între 1949 şi 1956, în Statele Unite ale Americii, Japonia şi Italia..
    North America  a finalizat primul avion  XP-86 pe 8 august 1947  şi a fost dezviltat intr-un moment în care era un mare interes pentru 'bariera sunetului"

   

Specificatii (F-86F-40-NA)

Datele din America de Nord Sabre 

Caracteristici generale

• Echipaj: 1
• Lungime: 37 ft 1 in (11,4 m)
• Anvergura : 37 ft 0 în (11,3 m)
• Înălţime: 14 ft 1 in (4.5 m)
• Wing zona: 313.4 mp ft (29.11 m²)
• Greutate gol : 11,125 lb (5,046 kg)
• Greutate încărcat: 15,198 lb (6,894 kg)
• Max. greutate la decolare : 18,152 lb (8,234 kg)
• Motopropulsor : 1 × General Electric J47-GE-27 turboreactoare , 5910 livre (tracţiune maximă la 7.950 rpm, timp de cinci minute), (26.3 kN)
• Dispoziţiile de combustibil de încărcare de combustibil intern: 437 galoane SUA (1650 L)), tancuri Drop: 2 x 200 galoane SUA (760 L), JP-4 de combustibil

Performanţă

• Viteza maxima :  1,106 kilometri pe oră, 
• Viteza de stand : 124 mph (off) (108 noduri (200 km / h))
• Gama : mi 1525, (2454)
• Plafon de serviciu : 49600 ft la greutatea de luptă (15100 m)
• Rata de urcare : 9000 ft / min, (45.72 m / s)
• Wing de încărcare : 49.4 lb / ft ² (236.7 kg / m²)
• lift-la-tragere : 15,1
• Tracţiune / greutate : 0,38

Armament

• Arme: 6 × 0.50 in (12,7 mm), M2 rumenire mitraliere (1.602 runde în total)
• Rachete: varietate de lansatoare de rachete, de exemplu: 2 × păstăi Matra rachete cu 18 × SNEB 68 de rachete mm fiecare
• Bombele: 5,300 lb (2.400 kg) d , bombele sunt de obicei exterioare montate pe doi piloni  rezervoare  pentru a oferi un instrument util Sabre Gama. O mare varietate de bombe poate fi transportate (max loadout standardul fiind de 2 × 1.000 de bombe lb plus două rezervoare de picătură), napalm depozit cu bombe şi pot include o arma nucleară  .